???????

Desi m-am decis nu am apucat sa-i spun, iar intr-o alta clipa de disperarea am incercat sa-l sun ca sa vad daca are acelasi comportament...n-a raspuns si apoi a sunat a doua zi cand nu am putut raspunde eu...deci se vede importanta pe care ne-o acordam unul altuia.....prea multe semne de intrebare si indiferenta...deci nu putem continua ceva, care nici macar nu a inceput...........Si totusi de ce el pentru mine este perfectiunea masculina, idealul meu de barbat?.....cu toate ca in momentele mele de furie si deziluzie ii gasesc o multime de defecte, nu zic ca atunci cand sunt fericita il vad numai cu calitati pentru ca, in ciuda faptului ca il iubesc, ii vad si atunci defectele, dar  nu asa multe la numar...si il iubesc asa imperfect, si totusi in acelasi timp perfect.....Am impresia ca el este tot ce mi-am dorit in viata, ca el ma face o persoana mai buna....dar si faptul ca ma face sa trec de la o extrema la alta............Stiu nimeni nu e perfect, dar eu vreau sa ia sfarsit acest joc dintre noi doi, chiar daca ma va costa scump.

....un refuz neasteptat...

I-am spus direct ceea ce imi doresc insa el a luat acest lucru ca pe o propunere pe care mi-a refuzat-o. Oare de ce viata noastra e condusa de barbatii? De ce noi suntem considerate fiintele slabe?....De ce nu suntem luate in serios?...Sau poate ca nu poate accepta sa ne despartim, poate chiar il afecteaza?...Eu nu pot sti acest lucru si de aceea sunt intr-o permanenta stare confuzie, asemenea unei mingi de tenis....Am fost surprinsa de raspunsul lui si inca sunt, pentru ca nu pot intelege ratiunea refuzului sau...

Dragostea este asemenea pufului de papadie, se imprastie la o suflare de vant si se aseaza pe tine fara ca tu sa o vezi si apoi, tu constientizezi ca ea exista acolo si cauti sa o indepartezi, dar chiar daca arunci acel puf de papadie el se poate intoarce sau sa mai fi ramas altul pe haina ta....pur si simplu nu ai de unde sa stii pana nu vezi, asa este si dragostea imprastiata in mici bucati prin interiorul tau............Frumoasa, diafana si plina de gingasie ea intra in viata ta, ca apoi sa provoace mici tulburari in existenta ta si apoi din ce in ce mai mari.
De ce suntem atat de dispuse sa ne sacrificam in numele dragostei pentru persoana de langa noi, cand ea nu este atat de perfecta si nu merita acest lucru....de fapt noi o vedem prin ochii dragostei si o ridicam pe un piedestal, si apoi incet incet vedem si trasaturile negative, dar peste care trecem cu vederea in numele dragostei.
Mie  mi se pare o prostie  sa faci acest lucru, dar iata ca contrar principiilor mele am facut si eu aceeasi greseala....plang acum si regret, dar asta se intampla atunci cand ai nisip in ochi si nu il indepartezi la timp........cu cat timpul trece durerea este mai mare, iar culmea ironiei este faptul ca eu las timpul sa treaca.


 

...Un nou inceput??????......

Nu stiu cum sa incep...parca nici cuvinte nu mai am despre starea mea psihica, dar sunt sigura de un lucru si anume, ca nu mai pot continua asa...este momentul sa iau o decizie si cred ca stiu care este aceea.....
Simt ca imi sfasie inima in doua aceasta decizie, dar nu mai pot continua sa-mi fac rau de una singura.Cred ca pana la urma sta din obisnuinta cu mine si eu nu-mi doresc sa fiu intr-o relatie, in care nu sunt iubita si dorita.
L-am sunat azi si cand incepusem sa cred ca totusi are niste sentimente fata de mine, am cazut prada nesigurantei si confuziei.......a fost parca atat de rece si distrat cand a vorbit cu mine.....nu cred ca ma asteptam la prea multe, avand in vedere ca nu am vorbit de 3 zile, adica  sa-mi spuna si mie doua cuvinte mai dulci..........pentru persoana iubita este normal sa facem sacrificii, chiar daca de multe ori ne este greu pentru ca IUBIREA inseamna sa te lasi pe tine deoparte si sa faci totul pentru celalalt....sa uitam de egoismul nostru.....si sa redam libertatea celui iubit, desi ne doare...Inca nu stiu cum sa-i spun, dar voi astepta sa se intoarca ca sa pot vorbi...nu stiu cum va reactiona...poate ca va cere explicatii, pe care eu nu ma simt in stare sa le dau....cum sa-i explic ca desi el exista in viata mea eu ma simt goala pe dinauntru ca si cum o tornada ar fi trecut si acolo nu a mai ramas nimic......Uneori nu ma pot opri sa ma intreb de ce doare atat iubirea cand ea ar trebui sa aduca numai zambet si soare in viata noastra......si poate cel mai rau imi pare pentru faptul ca nu am apucat sa traiesc langa el niste momente firesti in orice cuplu.......i-am daruit sufletul, dar nu si trupul......Oare daca as face asta m-as razgandi?????...inca nu stiu, dar nu cred ca as avea puterea sa o fac stiind ca deja decizia mea este luata si totusi atunci raman regrete in urma de care nu voi putea scapa toata viata pentru ca am mai facut aceeasi greseala odata si nu as vrea sa o repet.......poate ca sunt incoerenta, dar am mai iubit odata si atunci nu am daruit si nici nu am acceptat dragostea lui, asa ca am ramas cu regretele de cate ori arunc o privire in urma....Cert este ca s-a apropiat finalul si nu cred ca mai exista vreo cale de intoarcere....Oare acesta va fi un sfarsit sau nou inceput al vietii mele???.......

...partea a doua!!!

Trebuie sa dau dreptate acelei persoane care a spus ca poti sa fii cu cineva si totusi sa te simti singur...si da are dreptate e mult mai rau asa....dar cand stau si ma gandesc in viata mea am fost de nenumarate ori inconjurata de lume si totusi singura..
Au fost atatea zile pline de singuratate, desi langa mine erau oameni calzi si iubitori, dar care nu puteau sa ma inteleaga........pe mine si ceea ce simteam eu......Cred ca fiecare din noi la un moment dat in viata lui efemera trece prin asemenea momente in care se inchide in el insusi ca intr-o inchisoare ca sa-si poata lamuri sentimentele sau sa-si gaseasca solutii la problemele sale.....Poate ca gresim cand facem acest lucru, dar cred ca asta sta in firea noastra umana....din cauza laturii noastre egoiste ne indepartam de lume si de multe ori  nu cerem ajutor......si daca noi nu strigam cum poate cineva sa ne auda si sa ne intinda o mana de ajutor atunci cand avem nevoie.....
Si da...ma simt singura in aceasta relatie, dar la gandul de a renunta la el ma simt ca un fumator care este pe cale sa renunte la  nicotina sau ca un dependent de droguri, care nu poate renunta la doza sa....stiu ca e cam ciudata aceasta afirmatie dar asa ma simt eu....Oare cate din noi traiesc asa?????......cu el langa noi si totusi singure, dar fara a putea renunta????

Non-sensul vietii mele!!!!!.....

...este a treia zi de Pasti si ma intorc spre casa...privesc prin geamul masinii la peisajul ce se perinda prin fata ochilor mei...mi-e greu sa nu ma gandesc la trecut si la viitor pentru ca nu stiu incotro sa-mi indrept pasii. Totul pare atat de frumos si viu in jurul meu insa eu nu ma pot opri sa nu ma gandesc la ce am facut...la cum un sarut cu un strain poate aduce schimbari majore in viata ta...nu pot sa nu-mi reprosez ca i-am fost infidela prietenului meu...si totusi acum au aparut niste semne de intrebare cu privire la relatia noastra....Ma gandesc ca nu as fi facut asa ceva daca intr-adevar il iubeam cu toata fiinta mea
...Sunt si semne de intrebare legate de existenta acestei relatii fantoma pentru ca nu ma pot opri sa nu ma gandesc ca daca ma iubea facea mai multe sacrificii sa ma vada....si ca acum nu inteleg ce ne tine in relatia asta...poate comoditatea......Sunt impartita in doua si nu stiu ce sa fac, daca sa continuu ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat sau sa incheiem acest non-sens...Oare ce ma leaga de el?....