I-am spus direct ceea ce imi doresc insa el a luat acest lucru ca pe o propunere pe care mi-a refuzat-o. Oare de ce viata noastra e condusa de barbatii? De ce noi suntem considerate fiintele slabe?....De ce nu suntem luate in serios?...Sau poate ca nu poate accepta sa ne despartim, poate chiar il afecteaza?...Eu nu pot sti acest lucru si de aceea sunt intr-o permanenta stare confuzie, asemenea unei mingi de tenis....Am fost surprinsa de raspunsul lui si inca sunt, pentru ca nu pot intelege ratiunea refuzului sau...
Dragostea este asemenea pufului de papadie, se imprastie la o suflare de vant si se aseaza pe tine fara ca tu sa o vezi si apoi, tu constientizezi ca ea exista acolo si cauti sa o indepartezi, dar chiar daca arunci acel puf de papadie el se poate intoarce sau sa mai fi ramas altul pe haina ta....pur si simplu nu ai de unde sa stii pana nu vezi, asa este si dragostea imprastiata in mici bucati prin interiorul tau............Frumoasa, diafana si plina de gingasie ea intra in viata ta, ca apoi sa provoace mici tulburari in existenta ta si apoi din ce in ce mai mari.
De ce suntem atat de dispuse sa ne sacrificam in numele dragostei pentru persoana de langa noi, cand ea nu este atat de perfecta si nu merita acest lucru....de fapt noi o vedem prin ochii dragostei si o ridicam pe un piedestal, si apoi incet incet vedem si trasaturile negative, dar peste care trecem cu vederea in numele dragostei.
Mie mi se pare o prostie sa faci acest lucru, dar iata ca contrar principiilor mele am facut si eu aceeasi greseala....plang acum si regret, dar asta se intampla atunci cand ai nisip in ochi si nu il indepartezi la timp........cu cat timpul trece durerea este mai mare, iar culmea ironiei este faptul ca eu las timpul sa treaca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu